"Ce-a Ajuns Romania!...Care Romania?!", este o comedie pamflet dupa texte de Tudor Musatescu si Dan Mihaescu. Cu: Simina Contras (Ro Stage Theatre) si Catalin Grigoras, Mihai Alexandru (Compania de Teatru "Become" din Sibiu, Romania)
Miercuri 17 Aprilie ora 7 PM, (Stan Mansion 2408 N Kedzie BLVD, Chicago, IL)
Info si rezervari la: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau (224) 444-9449
www.RoStageTheatre.org

Ce te faci atunci când nu mai ai pe unde scoate cămaşa într-o ţară minunată, asaltată din păcate de incompetenţi, de non-valori şi de inculţi? Ce te faci în momentele de cumpănă ale vieţii când criza îţi bate la uşă, când speranţele pe care ţi le-ai pus în compatrioţii tăi şi în special clasa politică se năruie?

Ce te faci atunci când disperarea te împinge la tot felul de lucruri de neconceput înainte: alergatul fără succes după o căsătorie avantajoasă, minciunile zilnice pentru atingerea scopurilor mărunte ca mai apoi românul nostru drag să fie atins de tentația savuroasă- atât de exploatată în literatura română- a ștreangului "cel de toate zilele".


Întrebarea hamletiană a spectacolului pusă cu un colț de mititel în gură și muștar din abundență este: "A fi sau a nu fi român, aceasta-i întrebarea!"


Un spectacol satiric care aduce in prim plan figuri simbolice ale nației noastre. Un umor ironic plin de nostalgie pentru tot ce reprezintă tipologiile umane clasice ale neamului nostru carpato-danubiano-pontic.
“Ce-a ajuns România! … Care România?” încearcă să readucă în prim plan texte comice, excepţionale, cândva interpretate de mari actori ca Toma Caragiu, Octavian Cotescu sau Dem Rădulescu.